Durerea de genunchi este o cvasipermanenţă în viaţa persoanelor de peste 40-50 ani. Dacă la vârste mai mici cauzele durerii sunt aproape în exclusivitate traumatice sau de suprasolicitare, după a patra decadă a vieţii cauza lor este, în cea mai mare parte, degenerativă.
Gonartroza este termenul consacrat pentru a numi localizarea artrozei la nivelul articulaţiei genunchiului. Artroza, denumită popular reumatism, este degenerarea, odată cu vârsta, a aproape tuturor articulaţiilor corpului. Este o afectare progresivă, începând cu lichidul şi ţesutul sinovial şi continuând cu cartilajul articular şi, în final, cu osul subiacent, însemnând distrugerea completă a articulaţiei.
Gonartroza este, probabil, cea mai frecventă localizare a artrozei, din cauza caracterului de articulaţie portantă, dar este şi expusă celor mai multe traumatisme. Poate fi primară (fără o cauză decelabilă) sau secundară unor solicitări excesive (sportul de performanţă, munci grele), unor traumatisme, tulburări statice (modificări ale aliniamentului articular), boli inflamatorii cronice (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilopoetică, gută), tulburări endocrine (menopauză), tulburări metabolice (obezitatea), dar şi unei predispoziţii genetice (fragilitatea cartilajului). Probabil, cel mai bun exemplu de gonartroză secundară şi cel mai frecvent este cea diagnosticată la aproape toate femeile supraponderale şi care asociază insuficienţa venoasă cronică (varicele).
Pacientul suspect de gonartroză este interogat asupra caracterului durerii (apărută la mişcare şi care cedează sau nu în repaus), intensităţii şi duratei ei şi, mai ales, asupra localizării. La examinarea clinică a bolnavului se caută semne de inflamaţie (căldură locală, roşeaţă), de tumefacţie locală, se constată deviaţia axială, redoarea sau instabilitatea articulară, eventual limitarea mobilităţii. Pentru confirmarea diagnosticului se adaugă uneori examene de laborator, imagistice (radiografie, CT, RMN) sau chiar artroscopie.
Obiectivele tratamentului se vor stabili în funcţie de stadializarea bolii şi de afecţiunile asociate, cuprinzând: tratamentul patologiei favorizante, combaterea durerii, refacerea stabilităţii şi mobilităţii, profilaxia secundară. Tratamentul ortopedic îşi aduce contribuţia în fazele avansate ale bolii (începând cu minime intervenţii artroscopice, până la înlocuirea întregii articulaţii cu o proteză metalică), dar, în lunga perioadă de evoluţie a bolii, medicaţia şi fizioterapia sunt ajutoarele de bază ale bolnavului. Medicaţia analgezică şi antiinflamatoare trebuie supravegheată şi recomandată cu discernământ, deoarece, datorită evoluţiei îndelungate – în zeci de ani – a bolii, aceşti pacienţi abuzează frecvent de pastile. Alternativa, fără riscuri şi efecte secundare, o reprezintă fizioterapia, cu o gamă largă de proceduri analgezice, antiinflamatoare, trofice.
Dr.Madalina Sidere, medic speialist recuperare medicala