Gonartroza reprezinta localizarea reumatismului degenerativ la nivelul articulatiei genunchiului. Este considerata cea mai frecventa forma de reumatism degenerativ, fiind totusi mai putin severa decat coxartroza. Ca incidenta pe sexe, femeile detin primul loc (64% din gonartroze), mai ales dupa instalarea menopauzei, afectand in special varstele intre 40 si 70 de ani.
Genunchiul, cea mai mare articulatie portanta intermediara a membrului inferior, este deosebit de solicitat atat in momentul de sprijin, pentru asigurarea stabilitatii, cat si in mers, in ridicarea piciorului in momentul de balans. In afara rolului sau in mers, genunchiul este implicat intr-o serie de momente ale activitatii cotidiene, cum ar fi: ridicatul unor obiecte de jos, urcat – coborat scari, etc.
La nivelul genunchiului exista de fapt doua articulatii: articulatia femuro-tibiala si articulatia femuro-rotuliana. Procesul de uzura le poate afecta separat, sau, mai frecvent, impreuna.
Procesul degenerativ artrozic al genunchiului este rezultatul unui dezechilibru intre rezistenta structurilor articulare si solicitarile la care sunt supuse aceste structuri.
Simptomul principal este durerea. In perioada initiala durerile sunt de mica intensitate; ulterior ele devin persistente, cu intensificari in anumite imprejurari sugestive pentru diagnostic(pozitia ghemuit cu flexie mare a genunchilor, urcarea si coborarea scarilor, mers pe teren accidentat). Mai tarziu, durerii i se asociaza un deficit functional(instabilitatea genunchiului, limitarea mobilitatii articulare sau mobilitatea patologica).
In stadiul initial al gonartrozei, medicatia antiinflamatorie si fizioterapia nu reprezinta decat un tratament simptomatic, singura forma eficienta de tratament ramanand kinetoterapia ce urmareste: tonifierea musculaturii care fixeaza genunchiul in mers(cvadricepsul in special); mobilizarea articulara, pentru mentinerea unei amplitudini complete de miscare.
Mersul pe bicicleta este extrem de favorabil.
Terapia balneara este utila prin dus subacval, bai de namol si hidrokinetoterapie, ca si in cazul celorlalte artroze.
In stadiul evoluat, tratamentul conservator impune o respectare si mai stricta a “igienei ortopedice a genunchiului”, obligand pacientul si la sprijinul in baston la mers.
Kinetoterapia se bazeaza pe: posturari pentu corectarea flexumului si a deviatiilor posibile in plan frontal(varus, valgus); tonifierea musculara a cvadricepsului dar si a muschilor ischiogambieri; mobilizarea articulara pentru recastigarea extensiei complete si pentru marirea flexiei, utilizandu-se mobilizari pasive si active.
Sunt contraindicate exercitiile cu incarcare de tipul genuflexiunilor.