Electroterapia, prin diversele sale forme de aplicatie este utila in toate tipurile de patologie:

•    Bolile reumatismale cornice – inflamatorii sau degenerative, boli degenerative ale coloanei vertebrale si sindroamele asociate – inclusiv lombosciatica, bolile articulare degenerative si/ sau postraumatice ale centurilor si membrelor;
•    Bolile reumatismale abarticulare (muschi, tendoane, fascii, sinovie, etc.);
•    Bolile nervilor periferici (nevralgii, nevrite, polinevrite, leziuni traumatice si sechelele lor);
•    Leziuni de neuron motor central – hemiplegii, paraplegii;
•    Boli cronice ale aparatelor si sistemelor: cardiovascular, respirator, digestive, urinar (hipertensiune arterial, insuficienta veno-limfatica, insuficienta respiratorie, bronhopneumopatii cronice, astm bronsic, litiaze, colecistopatii cronice, colite cronice, etc.)
In aceste conditii, procedurile electrice sunt utile atat in tratamentul de baza ale acestor suferinte, cat si atunci cand aceste suferinte insotesc alte afectari ale aparatului locomotor indicate recuperarii fizical-kinetice.

Efecte ale electroterapiei:
•    Efectul antidematos, datorat imbunatatirii circulatiei in toate teritoriile vasculare (arteriale, capilar, si in consecinta, si venos);
•    Efectul analgetic, rezultat prin activarea unor mecanisme multiple (circulator, metabolic si nerovs atat local – receptorii – cat si regional – traicetele nervoase);
•    Corectarea tulburarilor neuro-vegetative locale, in mod deosebit prin mecanism circulator si metabolic.

CURENTUL GALVANIC
Utilizarea curentului galvanic in medicina de recuperare se poate face sub forma de galvanizare simpla (cu electrozi), bai galvanice (bai hidroelectrolitice) sau ionogalvanizare (introducerea unor substante medicamentoase cu ajutorul curentului electric).
Principalele domenii clinice de aplicatie ale procedurilor de electroterapie bazate pe curent galvanic:
•    Stari postraumatice: aplicatiile curentului galvanic sunt utile in acest domeniu de patologie pentru efectele: analgetic, decontracturant, resorbtiv, decongestiv, vasomotor. Rezultatul final al procedurilor galvanice este ameliorarea disfunctiei segmentului afectat;
•    Inflamatii abarticulare: inflamatiile structurilor moi periarticulare (capsula, ligamente, tendoane, muschi). Aplicatiile curentului galvanic sunt utile in acest domeniu de patologie pentru efectele: antiinflamator, decongestiv, resorbtiv, decontracturant;
•    Afectiuni nevralgice – inclusiv radiculitele – suferinte ale ramurilor nervilor spinali, inclusiv lombosciatica;
•    Tulburari circulatorii: in principal cele functionale, datorate mai ales unui spasm. Asupra acestor suferinte aplicatiile curentului galvanic actioneaza foarte bine datorita efectului vasodilatator, inclusiv in tromboflebite acute;
•    Afectiuni degenerative de tip artrozic: artrozele apar la diverse nivele ale scheletului uman printr-o multitudine de mecanisme, intre care alterarea circulatorie este determinant, ea conducand spre o ischemie cronica, care are ca si consecinta majora, la inceput, degradarea structurilor cartilaginoase si periarticulare, ulterior afectarea articulatiei propriu-zise si a componentelor osoase. Aplicatiile galvanice, actionand direct asupra tulburarilor circulatorii, in principal de tip ischemic, intrerupe ciclul fiziopatologic al degradarii structurilor articulare, deci pot intarsia evolutia artrozelor si aparitiei complicatiilor acestora.

CURENTII DE JOASA FRECVENTA
Reprezinta impulsuri ritmice cu o frecventa de pana la 1000 Hz, au efecte excitomotorii asupra fibrelor nervoase si a tesutului muscular (prin electrostimulari cu impulsuri dreptunghiulare, triunghiulare, exponentiale) si efecte analgetice realizate prin CDD,curent Trabert, TENS.

CURENTUL DIADINAMIC
cu diferitele sale forme (monofazat fix – excitomotor, difazat fix – antialgic, scurta perioada – resorbtiv, lunga perioada – antialgic, ritm sincopat – decontracturant) actioneaza prin inhibitia perceptiei dureroase.

Indicatii:
•    afectiuni ale aparatului locomotor (contuzii, entorse, luxatii, intinderi musculare, redori articulare)
•    afectiuni reumatice articulare si abarticulare (artroze reactivate, artrite, stiloidite, epicondilite, periartrite scapulo-humerale)
•    afectiuni neurologice – nevralgii, nevrite
•    afectiuni circulatorii periferice (Raynaud, acrocianoza, arteriopatii in stadii incipiente).

CURENTUL TRABERT
are marcanta actiune analgetica (cu instalarea acesteia chiar la sfarsitul sedintei) si actiune hiperemizanta, avand ca principale indicatii:
•    manifestarile dureroase din radiculopatii (lombosciatica, nevralgia cervico-brahiala)
•    artroze dureroase
•    PSH, epicondilite, stiloidite, stari posttraumatice: contuzii, entorse, luxatii, intinderi tendo-musculo-ligamentare;

TENS (stimulare nervoasa electrica transcutana) este o metoda netraumatizanta de combatere a starilor dureroase acute (mai ales) si cronice, avand o arie vasta a indicatiilor de aplicabilitate:
•    Afectiuni reumatice
•    Stari dureroase posttraumatice
•    Dureri din afectiuni neurologice periferice
•    Nevralgii postherpetice
•    Dureri „fantoma” dupa amputarea membrelor
•    Dureri dupa anestezie
•    Stari dureroase acute si cronice postoperatorii
•    Cicatrici dureroase postoperatorii
•    Dureri din carcinoame.

CURENTII DE MEDIE FRECVENTA sunt curenti alternativi sinusoidali, cu frecventa cuprinsa intre 1000-100 000 Hz, a caror utilizare induce efecte analgetice, decontracturant-miorelaxante, de stimulare a musculaturii striate si netede, hiperemizante, trofice.

CURENTUL INTERFERENTIAL este rezultat prin incrucisarea a doi curenti de medie cu valori ale frecventelor decalate cu 100 Hz, obtinandu-se la locul de incrucisare endotisular efectele terapeutice prin unde modulate in intensitate.
Oricare aplicatie terapeutica de curenti de medie frecventa interferentiali are ca obiectiv:
•    Cresterea pragului dureros, deci efect antialgic;
•    Efectul stimulant pe musculatura striata;
•    Efectul asupra sistemului nervos vegetativ, mai ales simpatic, de echilibrare a eventualelor tulburari aparute la acest nivel.
Indicatii:
•    afectiuni reumatismale (artrite, artroze);
•    afectiuni traumatice (redori, hidartroze, entorse, sechelele posttraumatice);
•    afectiuni neuro-musculare (nevralgii, nevrite, mialgii, hipotrofii, atrofii);
•    afectiuni circulatorii periferice (arterite, sindrom Raynaud, acrocianoza etc);
•    alte boli – atonii intestinale, diskinezii biliare, anexite etc.