Fiind o articulaţie extrem de mobilă şi având un rol important în mobilitatea membrelor superioare, umărul este predispus la diverse traumatisme. Un traumatism poate afecta orice ligament, tendon, bursă, cartilagiu sau os la nivel articular.
Durerea la acest nivel poate fi provocată de o serie de boli sau afecţiuni ale articulaţiei umărului, ţesuturilor moi, ale oaselor sau ale nervilor. Etiologia durerii de umăr este deci multiplă, implicând un anumit tip de travaliu, fiind mai frecvent întâlnită la persoanele care lucrează la calculator, la casieri, coafeze, în sporturile de aruncare, tenis, înot, volei etc.
Ocazional, durerea de umăr poate apărea în prezenţa condiţiilor patologice cervicale, a ischemiei miocardice, în cazul chirurgiei sânului, toracice sau în prezenţa hemiplegiei.
La o vârstă sub 25 de ani durerea cea mai frecventă este generată de instabilitatea geno-humerală sau de instabilitatea cronică a articulaţiei acromio-claviculare; după 40 de ani, etiologia sindromului de umăr dureros este mai ales degenerativă, iar după 60 de ani, aproximativ 60% dintre pacienţi au ruptura manşetei rotatorilor.
Ca frecvenţă, leziunile degenerative de tip periartrozic ocupă primul loc.
Dacă durerea iradiază dincolo de cot sau până la nivelul mâinii, atunci sursa este frecvent la nivelul coloanei vertebrale cervicale sau este de origine neurogenă.
Dacă durerea nu apare la mişcare, sursa probabilă nu este la nivelul umărului, ci tot la nivel vertebral cervical sau neurogen.
Cauzele cele mai frecvente care pot genera durerea cronică de umăr sunt: tendinitele, sinovita, artroza, ruptura manşetei rotatorilor, tendinoza calcară, periartrita humero-scapulară sau umărul îngheţat etc.
Tendinita răspunde la analgetice şi la antiinflamatoare nesteroidiene, dar durerea severă poate necesita corticoterapie injectabilă. Fizioterapia este utilă în cazurile cu rigiditate persistentă a articulaţiei.
Artroza acromioclaviculară produce dureri localizate la articulaţia acromioclaviculară, mişcările de ridicare maximă şi abducţie fiind limitate şi dureroase. Imaginea radiologică este caracteristică.
Umărul „îngheţat” este un termen rezervat situaţiilor în care există aderenţe între cele două straturi ale capsulei, în partea sa caudală. Durerea se instalează lent, fiind situată în apropierea inserţiei muşchiului deltoid. Pacientul relatează imposibilitatea de a dormi pe partea afectată, nu poate ridica lateral şi nu poate roti extern braţul. Ca tratament necesită doze mari de antiinflamatoare nesteroidiene şi administrarea intraarticulară de corticosteroizi. Poate beneficia de manipularea sub anestezie după rezolvarea durerii. Netratată, se poate rezolva după un an, până la doi ani. Să nu uităm fizioterapia, care trebuie luată în considerare, datorită efectului ei analgetic şi antiinflamator.
Recomandările terapeutice ţintesc controlul durerii şi ameliorarea funcţionalităţii şi a calităţii vieţii.
Educaţia pacienţilor şi metodele fizioterapeutice ocupă un loc important. Terapia chirurgicală este indicată doar în cazurile în care terapia farmacologică şi cea nefarmacologică nu au dat rezultate şi/sau în cazurile de limitare progresivă a activităţii zilnice.
Dr Anca Gostian-Culda