Durerea este o patologie frecvent întâlnită la vârstnici. Cum populaţia de vârsta a treia va continua să fie în creştere, durerea la vârstnici devine o problemă de sănătate publică. Cel mai adesea, acuzele dureroase sunt induse de dureri musculare, articulare sau neuropate.
Atât durerea acută, cât şi durerea cronică reprezintă aspecte majore în patologia vârstei a treia, fiind recunoscută ca o boală în sine, iar dreptul pacientului la controlul tuturor acuzelor dureroase este pe cale de a fi inclus în Carta Drepturilor Omului.
Durerea cronică presupune un impact deosebit asupra calităţii vieţii bolnavului vârstnic prin alterarea calităţii somnului, tulburări de apetit alimentar, pierdere în greutate, afectare cognitivă şi limitarea activităţilor zilnice, cu creşterea gradului de dependenţă. Impactul este catastrofal asupra bolnavului, cu accentuarea fenomenelor anxioase, depresive, creşterea riscului de suicid, izolare socială, ceea ce duce la alterarea calităţii vieţii, dar şi la creşterea recurgerii la servicii de sănătate. Nu este de neglijat nici impactul pe care toate acestea îl au asupra familiei bolnavului cu durere cronică.
Fragilitatea pacientului vârstnic limitează multe opţiuni farmacologice (patologie comorbidă, interacţiuni medicamentoase, probleme nutriţionale etc.) şi impune asocierea unor strategii nefarmacologice (fizioterapie, TENS, aplicare de cald, rece), intervenţii psihologice (relaxare, tehnici cognitiv-comportamentale, biofeedback etc.), programe educaţionale, intervenţii sociale, terapii complementare (acupunctura etc.). Aceste terapii cresc complianţa farmacologică şi, în cele mai multe cazuri, diminuează necesarul de medicaţie, în timp ce analgeticele ajută pacientul să participe la terapiile ocupaţionale.
Scopurile tratamentelor sunt: reducerea semnificativă a durerii (scopul primordial), menţinerea funcţionalităţii, prevenirea şi corectarea deformărilor mâinilor, ale coloanei şi ale extremităţilor inferioare, ameliorarea proceselor distructive etc.
Modificările date de vârstă pot interfera cu eficacitatea tratamentului. Alterarea distribuţiei, metabolizării şi excreţiei medicamentelor poate determina creşterea duratei lor de acţiune. Astfel, poate duce la creşterea răspunsului la analgetice cu creşterea riscului de toxicitate şi reacţii adverse.
Declinul funcţiei renale odată cu avansarea în vârstă este important din punctul de vedere farmacocinetic şi al riscului de toxicitate. Atât tratamentul farmacologic, cât şi terapiile nefarmacologice pot fi influenţate de boli asociate.
Dr. Anca Gostian-Culda, medic primar ATI, competenta in Terapia Durerii