Destul de frecvente în viaţa cotidiană, dar mai ales la sportivi, entorsele de gleznă pot fi o patologie banală sau o adevărată problemă de sănătate ce restricţionează semnificativ activitatea profesionala şi aduce cu ea o serie de complicaţii uneori dificil de tratat.
O clasificare simplă (după gravitatea lor), împarte entorsele în trei categorii: uşoare (care nu prezintă instabilitate), medii (cu o minimă instabilitate) şi severe (însoţite de rupturi ligamentare).
Entorsele benigne necesită o minimă atenţie: în faza acută, repaus articular şi aplicaţie de rece, iar în faza de recuperare, electroterapie antiinflamatorie şi analgezică locală şi kinetoterapie de mobilizare articulară şi tonifiere musculară, masaj trofic capsulo-ligamentar, cu reluarea progresivă a sprijinului bipodal şi apoi unipodal.
Entorsele de gravitate medie beneficiază de tratament conservator prin imobilizare în aparat gipsat timp de trei săptămâni, cu posibilitatea prelungirii imobilizării în atelă pentru încă una sau două săptămâni, dar şi de un tratament funcţional (aplicat de obicei sportivilor), care constă în repaus, evacuarea exudatului inflamator şi introducerea intraarticulară a unui anestezic şi a unor substanţe care ajută la o rapidă cicatrizare ligamentară. Urmează acelaşi program de recuperare ca şi într-o entorsă uşoară dacă nu apar complicaţii.
Tratamentul entorselor grave de gleznă poate fi ortopedic (imobilizare în aparat gipsat timp de şase săptămâni) sau chirurgical (reparaţie ligamentară urmată tot de o imobilizare de lungă durată). Recuperarea va fi începută imediat după imobilizare, având ca scop eliminarea durerii, a edemului rezidual, şi asigurarea unei bune mobilităţi şi stabilităţi a gleznei, acestea fiind şi cele mai frecvente complicaţii care apar după entorsele medii şi grave.
Combaterea edemului (piciorului, gleznei şi gambei) se face prin adoptarea unei poziţii antideclive a membrului inferior, purtarea unui ciorap sau bandaj elastic până la genunchi, masaj, duş subacval şi proceduri de electroterapie, dar şi kinetoterapie.
Instabilitatea gleznei are cauze variate, astfel că şi tratamentul ei se diferenţiază. Cauzele pot include: o slabă cicatrizare ligamentară (în urma unei imobilizări insuficiente sau unei leziuni neobservate şi netratate), o cicatrizare defectuoasă cu invazie fibroasă de vecinătate sau aderenţe peri şi intraarticulare, scăderea forţei musculaturii stabilizatoare, alterarea reflexelor proprioceptive.
Tratamentul se bazează pe kinetoterapie (tonifiere musculară, ligamentară şi reeducarea sensibilităţii proprioceptive) ajutată de electroterapie.
Dr. Mădălina Sidere – medic specialist recuperare medicală